fbpx

Premierul britanic nu va mai accepta cadouri sub formă de haine. Decizia vine după scandalul privind donațiile și cadourile primite

Keir Starmer nu va mai accepta donaţii pentru a cumpăra haine. Cancelarul Rachel Reeves şi vicepremierul Angela Rayner au anunţat că vor adopta aceeaşi poziţie.

Decizia apare în urma scandalului izbucnit la Londra. Keir Starmer, liderul Partidului Laburist, a fost criticat pentru acceptarea unor bilete şi cadouri în valoare de peste 100.000 de lire sterline, inclusiv anumite contribuţii din partea donatorului laburist Waheed Alli.

Printre cadouri se numără bilete la meciuri de fotbal, concerte şi alte evenimente.

De asemenea, Alli i-ar fi oferit liderului laburist îmbrăcăminte în valoare de 12.000 de lire, cazare de peste 20.000 de lire şi ochelari de aproape 2.500 de lire. În plus, Starmer ar fi acceptat bilete la concertele lui Taylor Swift, evaluate la 4.000 de lire, precum şi cazare în valoare de 20.000 de lire, oferite în perioada campaniei electorale.

Donaţiile au atras critici, inclusiv din partea colegilor de partid, dar Starmer a susţinut că toate cadourile au fost declarate conform normelor legale şi că acceptarea lor a fost necesară din motive de securitate. Cu toate acestea, criticii susţin că au fost declarate mult mai puţine beneficii de acest tip, decât ar fi fost în realitate.

External sponsored links

Anunturi promovate