Incidentul a avut loc la doar câteva ore după ce două dintre membrele grupului de protest au fost condamnate la doi ani, respectiv 20 luni, de închisoare, pentru că au făcut același lucru în 2022.
Just Stop Oil a descris incidentul drept “un semn de sfidare” față de condamnarea colegelor sale. În urma incidentului de azi, cele trei persoane au fost arestate. Tablourile nu au fost deteriorate, conform Galeriei Naționale.
Azi, Phoebe Plummer (23 de ani) și Anna Holland (22 de ani), activiste ale grupului Just Stop Oil, au primit, pedepsele pentru că au provocat, în 2022, pagube de 10 mii de lire sterline la nivelul ramei tabloului “Florea-soarelui” (1888), după ce au aruncat cu supă de roșii asupra picturii. Rama operei de artă fusese achiziționată în 1999 și evaluată la 28 de mii de lire sterline.
Just Stop Oil reprezintă un grup de militanți pentru mediu, care solicită guvernului britanic să oprească licențierea și producția de combustibili fosili. Printre acțiunile grupului se numără blocarea drumurilor și vandalizarea operelor de artă și a instituțiilor publice, în principal din Marea Britanie.