fbpx

Trupa Coldplay a devenit cel mai difuzat grup din secolul XXI în Marea Britanie

Coldplay a fost declarat cel mai difuzat grup din secolul 21 în Marea Britanie, conform companiei de specialitate PPL.

Muzica formaţiei pop-rock londoneze Coldplay, alcătuită din Chris Martin, Guy Berryman, Jonny Buckland şi Will Champion – a fost difuzată de 40.000 de ori mai mult la posturile de radio şi televiziune din Marea Britanie comparativ cu cea a trupei Queen, care se situează pe locul secund în acest top, conform companiei.

Cea mai difuzată piesă Coldplay a fost hitul numărul unu din 2008 „Viva La Vida”, urmat de celelalte succese ale trupei, „Paradise”, „Clocks”, „Something Just Like This” şi „Adventure Of A Lifetime”.

Coldplay, care şi-a început activitatea în anii ’90, a continuat să se bucure de popularitate de-a lungul verii, devenind primul grup care a fost de cinci ori cap de afiş la Glastonbury.

De la lansarea discului de debut „Parachutes”, în 2000, trupa a avut în total nouă albume în fruntea topului cu cele mai vândute albume din Marea Britanie.

„Cu grupuri din ultimii 60 de ani, această listă reaminteşte de puterea şi profunzimea muzicii britanice de-a lungul deceniilor. Coldplay sunt ocupanţii de drept ai locului întâi – puţini artişti pot pretinde că au avut o astfel de prezenţă la radio şi TV în Marea Britanie începând din anul 2000”, a declarat Peter Leathem, directorul executiv al PPL.

Pe a treia poziţie în clasament se află trupa Take That, în timp ce grupul de la „The X Factor” Little Mix se situează pe locul al patrulea, urmat de The Beatles.

Oasis se poziţionează pe locul al şaselea, în timp ce The Bee Gees şi The Stereophonics ocupă locurile al şaptelea, respectiv al optulea. Topul este încheiat de The Eurythmics, pe locul al nouălea, şi de formaţia The Rolling Stones, situată pe poziţia a zecea.

Clasamentul a fost întocmit de compania PPL, care monitorizează muzica difuzată la posturile de radio şi televiziune, dar şi în locurile publice, precum magazine, baruri, restaurante, săli de sport, birouri şi depozite din Marea Britanie.

External sponsored links

Anunturi promovate