Polițiștii hunedoreni au oprit în trafic, în apropiere Coșevița, o camionetă cu numere de Vâlcea care transporta animale. Mai exact, 25 de câini și 3 pisici care aveau ca destinați Anglia.
Oamenii legii au intrat la bănuieli în momentul în care, conform documentelor animalele proveneau de la un centru de colectare din județul Timiș, care era practic un centru de tranzit unde le erau întocmite actele necesare înainte să iasă din țară.
Polițiștii hunedoreni au emis o alertă la frontieră, iar transportul a fost întors din drum, chiar din vamă.
În urma verificărilor, polițiștii au mai descoperit unul dintre câini nu era microcipat și nu avea nici certificat de la veterinar, astfel că acesta nu ar fi putut trece granița, iar camioneta nu deținea registru de transport.
Practic, patrupedele erau adunate din toată țara, iar o rețea întreagă era angrenată în transportul ilegal de animale.
Ulterior, polițiștii au făcut mai multe controale în județele Timiș și Arad.
„Pentru ca cele 28 de animale să ajungă peste granițe, o femeie de 54 ani, funcționar public în cadrul D.S.V.S.A. Timiș, ar fi implementat și emis certificate în care ar fi consemnat date necorespunzătoare adevărului. Doi bărbați, de 37 de ani, respectiv 67 de ani, în calitate de administratori, ar fi înlesnit și ar fi ajutat, funcționarul public din cadrul D.S.V.S.A. Timiș să emită certificatele necesare, fără să respecte prevederile legale. Alte două persoane, o femeie de 36 ani și un bărbat de 56 ani, ambii medici veterinari, ar fi implementat fără drept, în baza națională de date, informații necorespunzătoare adevărului, în scopul de a putea fi emise documentele anterior menționate”, transmite IPJ Hunedoara.
Oamenii legii continuă cercetările în ancheta deschisă pentru fals intelectual, fals în declarații, fals informatic, fals în înscrisuri sub semnătură privată și complicitate la fals intelectual.