Mărturiile au fost făcute pentru BBC. Miranda, o femeie din Oxfordshire, s-a înscris în 2017 la un centru de yoga de lângă Old Street, din Londra. Tara Yoga Centre era parte din federația Atman, promovând ideile lui Bivolaru.
Femeia a mărturisit că a fost convinsă să participe la o „inițiere”, care presupunea să întrețină relații sexuale cu persoane ce făceau parte din „cult”. Mai mult, britanica spune că a fost obligată să lucreze timp de șase luni ca model pentru o compania de pornografie.
Mai exact, Miranda ar fi fost convinsă de cei care făceau parte din organizația internațională să călătorească în Cehia. În cele șase luni a locuit într-o vilă de lângă Praga, unde a lucrat în fața unui webcam.
Totodată, femeia spune că a participat la ritualuri sexualizate. Ba chiar, a fost dusă la Paris pentru a-l întâlni pe Gregorian Bivolaru într-un loc secret. Ea a fost legată la ochi înainte să-l întâlnească.
Miranda a mărturisit că își imagina că dacă va trece printr-un „ritual de inițiere sexuală cu guru” va avea parte de „iluminare spirituală”.
„Chiar dacă mi se părea dezgustător, nepotrivit și hipersexualizat, am vrut să cred că orice făceau era pentru un scop spiritual pe care încă nu îl puteam înțelege.
Singurul lucru pe care îl pot face acum este să vorbesc despre asta și să îmi pun în joc reputația și orice altceva. Dar vreau adevăr și dreptate și ca oamenii să nu fie răniți, ca lucrurile să fie diferite în viitor”, a declarat Miranda.
Avocatul lui Gregorian Bivolaru a fost contactat de BBC, însă nu a dorit să ofere comentarii. Amintim că Bivolaru, fondatorul Mișcării de Integrare Spirituală în Absolut (MISA), a fost arestat în Franța în noiembrie 2023.
În casa în care a fost găsit se aflau 26 de femei. Alături de Bivolaru au fost arestate încă 40 de persoane care aveau legături cu organizația internațională, fiind bănuite că au comis fapte de viol și trafic de persoane. Bivolaru este căutat și în Finlanda pentru trafic de persoane.