„Lucrăm din greu pentru ca muzeul să redevină pe deplin operaţional, dar, cu regret, expoziţiile noastre temporare au fost închise astăzi şi vor rămâne închise pe tot parcursul weekendului”, a declarat un purtător de cuvânt al muzeului.
Potrivit instituţiei londoneze, cunoscută în întreaga lume pentru găzduirea Pietrei Rosetta şi a controversatelor Frize ale Parthenonului, acel „subcontractant a fost concediat săptămâna trecută”.
El ar fi pătruns în muzeu şi ar fi „dezactivat” mai multe sisteme informatice. Nu au fost furnizate detalii suplimentare.
Poliţia londoneză a declarat că a fost alertată joi, în jurul orei 20:25 GMT, de reprezentanţii muzeului, care au explicat că „un bărbat a pătruns în clădire şi a deteriorat sistemele de securitate şi sistemul informatic”.
În vârstă de 50 de ani, el a fost arestat la scurt timp după aceea şi apoi eliberat pe cauţiune, în aşteptarea unor anchete suplimentare, a declarat un purtător de cuvânt al Met, numele sub care este cunoscută Poliţia din Londra.
Sâmbătă, un mesaj publicat pe site-ul muzeului preciza că acesta „este deschis, dar din cauza unei probleme de infrastructură IT, unele galerii au trebuit să fie închise”.
„Capacitatea de primire” a publicului a fost „restrânsă” şi se va acorda prioritate persoanelor care au rezervat un interval orar de vizitare, detaliază acelaşi mesaj online.
O parte din colecţia permanentă a muzeului a fost, de asemenea, închisă vineri în urma incidentului.
Reputaţia muzeului a fost zguduită în ultimii ani după ce peste 2.000 de obiecte din colecţiile sale au fost furate de un fost angajat. Cazul a fost făcut public în august 2023.
Se pare că unele dintre obiecte au ajuns pe site-ul de licitaţii online eBay, iar muzeul pare să fi fost la curent cu furtul încă din 2021. Sute de obiecte au fost recuperate între timp.
Scandalul a dus la demisia directorului de la British Museum, Hartwig Fischer. Acesta a fost înlocuit de Nicholas Cullinan, care a condus anterior National Portrait Gallery.
Înfiinţată în 1753, instituţia, care poate fi vizitată gratuit, este cea mai populară atracţie turistică din Regatul Unit.aplicabilă, doar în limita a 120 de caractere.