fbpx

Universitatea Oxford, lider mondial în clasamentul universităților

Centrele universitare din Marea Britanie și Statele Unite ocupă primele locuri, iar pe locul întâi, anul acesta, se clasează Universitatea Oxford din Marea Britanie.

Clasamentul mondial al universităților pune România pe harta celor mai bune centre de studii din lume. Universitățile de la noi nu sunt în primele 100, dar au intrat în primele 1.500 din cele 30.000 din toată lumea.

Academia de Studii Economice București și Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” sunt primele universități românești care apar în World University Rankings și se situează între locurile 801-1.000.

Puțin mai jos găsim și Universitatea de Medicină din Cluj-Napoca, Universitatea din București, Babeș-Bolyai din Cluj sau centre universitare precum Dunărea de Jos din Galați sau Facultatea de Medicină din Craiova.

Chiar dacă România nu ocupă locuri fruntașe în aceste clasamente, este important că suntem acolo, spune ministrul Educației, Daniel David. Încă avem lucruri de îmbunătățit, dar suntem pe drumul cel bun.

Daniel David, ministrul Educației: „Când sunt 30.000 de universități, faptul că ai intrat în primele 1.500 eu zic că e un câștig, în condițiile în care noi știm și care e finanțarea, și știm și care sunt mecanismele legislative pe care le avem, care de multe ori nu favorizează suficient de bine excelența. Și atunci, în zona învățământului superior, problema majoră ține de nediferențierea universităților. Studenții pot să fie confuzați, pentru că, într-adevăr, dacă tu te aștepți să mergi într-o universitate antreprenorială și cu conexiune directă cu piața muncii și dai de o universitate care are proiecte de cercetare avansată, s-ar putea să fii cam nemulțumit.”

Pe primul loc în acest top internațional este Universitatea Oxford din Regatul Unit. Iar instituțiile din Marea Britanie, alături de cele din Statele Unite, domină topul, fără nicio universitate din alte țări în primele 10 și cu doar aproximativ 20 din primele 50 de universități din lume.

External sponsored links

Anunturi promovate