Mulţi îşi doresc să plece din România şi să lucreze prin alte ţări, sperând la un viitor mai bun şi o carieră de succes. De multe ori însă pleacă fără să ştie la ce să se aştepte, unde şi ce să caute şi cum s-au descurcat alţii. Pentru a vă arăta că se poate, am stat un pic de vorbă cuExistă un cod de proceduri, ACAS, dar este destul de controversat.
Să nu uităm totuşi că Anglia este sub “common law” şi că, în cazul în care ajungi la tribunal, decizia judecătorului este legea supremă. În plus, de două ori pe an, în Aprilie şi în Octombrie, legislaţia este revizuită. Se includ de exemplu noi măsuri pentru ieşirea din criză dari nu numai. Ca să îţi dau un exemplu, este în plan ca începând cu 2011 să nu mai existe o vârstă obligatorie de pensionare. Ar economisi o gramadă de bani de la buget şi ar elimina o dată pentru totdeauna problema discriminării în baza vârstei. Încă se mai discută pe tema asta pentru că se pare că (surse neoficiale) unele puncte din ce vor ei să pună în practică se cam bat cap în cap cu legislatia UE. Rămâne de văzut cine ţipă mai tare, UK sau UE.
În România, nu numai că avem un singur cod al muncii, bun, rău, cum o fi, dar măcar ştii o treabă, iar judecătorul este doar un emisar al legii. Codul muncii este incomplet şi inflexibil, dar face munca unui om de HR mult mai simplă.
CdT: Cum sunt angajaţii englezi?
A.I.: Sunt diferiţi de români, zic eu. În primul rând au cu totul şi cu totul altă percepţie asupra jobului lor. Pentru marea majoritate a englezilor un job este doar o modalitate ca oricare alta de a aduce bani acasă. Nu îi interesează titlul jobului şi de cele mai multe ori nici prestigiul firmei. De exemplu, am avut ocazia de a avea un lord printre aplicanţi. Sunt mult mai relaxaţi, ceea ce i-a şi ajutat să treacă peste criză mai uşor. Îmi permit să spun că românul este foarte mândru de el şi încă suntem la nivelul la care simţim nevoia cronică de a ne da mari. De aceea secretarele sunt asistente, iar gunoierul de la B3 se crede cel puţin manager.
Au şi ei problemele lor. Există o pătură care se îngroaşă pe zi ce trece, formată din de ceea ce eu numesc “benefits chasers”. În Anglia sistemul social este destul de bine dezvoltat dar şi uşor de abuzat. Să zicem că pentru unii este mult mai simplu să stea acasă şi să ceară ajutor social decât să lucreze 8 ore pe zi şi să primească doar cu £200 mai mult. Este exemplul clasic de sistem social “prea bun”, prea îngăduitor.
Last but not least, cum ar spune englezul, îţi confirm că da, minorităţile sunt discriminate, dar pozitiv!
CdT: Ce te-a uimit cel mai puternic în cariera ta din Anglia?
A.I.: Hmm, cred ca nu mă mai şochează nimic. Le-am văzut pe toate, de la oameni cu un braţ rupt şi absenţi de la muncă pentru o singură zi până la doctori care prescriu vacanţe în insule exotice ca tratament pentru stres… Să zicem că absenteismul este un subiect fierbinte şi ca HR ai două opţiuni. Ori te perfecţionezi în amestecatul cu linguriţa în cafea, ori te transofmi în Sherlok Holmes. Ca în orice alt domeniu din Anglia, în HR trebuie să demonstrezi fără niciun dubiu că angajatul ştia că va fi sancţionat pentru fapta sa înainte de a o comite. De acea totul se face in scris. De aici politici, proceduri, note interne, o droaie de copaci distruşi, doar pentru că nu se poate conta pe bun simţ.
CdT: Ce-ţi place şi ce nu în modul de lucru din această ţară?
A.I.: Îmi place pentru că, cel puţin ca HR, ai mai multă libertate de acţiune, totul se decide în funcţie de circumstanţe. Există şi reversul medaliei. Nu ştii niciodată de unde îţi pică un proces pentru discriminare, pierderi de venituri, încălcare de contract sau mai ştiu eu ce alte motive pe cât de excentrice, pe atât de periculoase.
Merg pe modelul american şi este la modă să îţi dai angajatorul în judecată. Nu cred că angajaţii îşi cunosc drepturile mai mult decât în România, dar fă un google search cu fraza “I am being fired”. Mie îmi apar vreo 380 000 000 de rezultate şi pe primul loc se afla iambeingfired.co.uk, siteul unui cabinet de avocatură specializat în “datul şefului în judecată”. Şi ca sa aibă tortul cireaşă, lucrează şi pe sistemul no win no fee, adică nu câştigă, nu-i plăteşti. Sunt un caz fericit şi până în ziua de astăzi am văzut săli de tribunal doar în filme.
Ca mai peste tot în lume, cine ştie e manager, cine face e subaltern, iar cine nu ştie şi nu face, îi sfătuieşte pe alţii…:)
Ştim că nu am epuizat întrebările pe această temă şi că vă pot interesa şi alte detalii, aşa că am rugat-o pe Alexandra să vă răspundă direct. Dacă aveţi întrebări pentru ea, i le puteţi pune în secţiunea de comentarii, ea urmând să vă răspundă.
Barack Obama a declarat ca Franta este cel mai important aliat al Statelor Unite, riscand sa supere Londra, care avea acest statut pana acum.
Dacia se va concentra pe vanzarile din Marea Britanie, aceasta urmand a deveni cea mai mare piata pentru producatorul auto, in 2012.
